Soluții

Ce facem cu ambuteiajele?

Chișinăul stă în ambuteiaj.

În fiecare dimineață lucrătoare, dar și în fiecare seară. În ajun de sărbători e adevărat infern. Mai adăugăm şi blocarea străzilor când se deplasează „guvernanţii”. Orice ploaie e calamitate naturală. Străzile Alecu Russo, Ismail, Ion Creangă, Vasile Lupu ș.a. zilnic sunt blocate în ambuteiaje interminabile. Asta afectează starea psihică și emoțională a conducătorilor auto, astfel scade eficacitatea de muncă a acestora. Nervii se varsă peste cei apropiați.

Cel puțin 260 zile pe an în Chișinău sunt ambuteiaje. Admitem că minim 400 mii de locuitori ai Municipiului și cei care vin aici din alte localități pierd cel puțin o oră în plus pe zi. Facem nişte estimări cât ne costă asta. Mai întâi combustibilul: avem 260 ore pe an, cel puțin 100 mii de vehicule care ard combustibil cel puțin câte doi litri de benzină (sau echivalentul în motorină, gaz, electricitate). În bani, înseamnă cel puțin 36 lei de unitate de transport (repet – cifrele sunt cele mai mici posibile, realitatea sigur e și mai tristă, în Chișinău sunt peste 400 mii mașini zilnic). Pentru cele 260 zile avem cel puțin 936 mln lei cheltuiți ”în dodii” pentru a sta în ambuteiaj. Banii aceștia puteau fi investiți în ceva sau cheltuiți cu mai mult folos de familii sau întreprinderi.

Acum să luăm timpul celor care stau în ambuteiaj. 300 mii (fără copii, studenți și pensionari) om/ore în 260 zile înseamnă 78 mln om/ore anual. Prețul mediu al unei ore de lucru în Chișinău este de minim 60 lei (cu impozite și taxe, repet, cifre minime). 78 mln om/ore x 60 lei = 4,7 mlrd lei. 4,7 MILIARDE! Din acești bani, cel puțin 10% ajung direct și indirect în bugetul municipal. Despre bugetul central tac.

Ce se poate de făcut cu acești bani? Multe – de dotat troleibuzele cu aer condiționat, de mărit/reînnoit parcurile de troleibuze și autobuze, de delimitat benzi pentru transport public pe majoritatea arterelor principale. Pentru a da jos din mașini orășenii și locuitorii suburbiilor și să îi convingem să urce în troleibuz, avem nevoie de transport public calitativ și rapid. Numai din aceste calcule superficiale de mai sus se vede cât ne costă gestiunea proastă a transportului municipal. Iar cauza este că în fruntea Primăriei nu a stat niciodată nimeni care să cunoască, înțeleagă și aplice concepte economice elementare cum ar fi evaluarea fezabilității sau analiza de impact.

Transportul public comod și rapid înseamnă venituri mai mari pentru cetățeni și bugetul public, economii pentru cetățeni, de aici, din nou, venituri mai mari pentru buget. Și să nu uităm: un oraș prosper nu este acela, în care și cei mai săraci au mașină, un oraș prosper este acela în care și bogații folosesc transportul public.

Și soluțiile nu sunt doar în bani investiți. Simpla reorganizare a orarului instituțiilor publice (inclusiv școli, grădinițe și universități) ar putea descongestiona orele de vârf. Or, troleibuzele noastre sunt supraîncărcate 3-4 ore pe zi, ceea ce crește exponențial uzura. În restul zilei merg pe jumătate goale. Poți să construiești drumuri și cu 6 benzi, degeaba, dacă tot orașul trebuie să încapă pe ele la aceeași oră. Ora de început a muncii poate fi 7, 8, 9 sau 10. La fel cu ora de finalizare. La ce bun să lucreze serviciile municipale de la 8 la 5? Ca să nu poată veni cetățenii după un certificat, pentru că sunt și ei la muncă (care de altfel ar trebui oferit online, dar e altă temă deja)? Această soluție nu e nouă, stă de ani buni pe masa celor de la Primărie. A fost livrată de experții străini, dar nimic nu s-a realizat.

Nu mai zic despre impactul asupra mediului – transportul este unul din principalii poluanți ai aerului din Chișinău. Iar calitatea aerului respirat înseamnă sănătatea noastră și a copiilor. Un Chișinău fără ambuteiaje înseamnă milioane de lei economii pe medicamente. S-a făcut oare vreo estimare câte persoane au decedat pentru că ambulanța ajunge greu prin ambuteiajele din Chișinău? Dar cât timp îi ia să ajungă în suburbii?

Suburbiile rămân deocamdată niște localități lângă Chișinău și nicidecum parte a Chișinăului, atâta timp cât nu sunt integrate într-o rețea de transport normal. Sunt mai mult de 20 ani în care nu s-a făcut aproape nimic pentru a-i integra organic pe locuitorii suburbiilor cu cei din oraș. Asta ne costă bani, sănătate și confort. Orașul trebuie să crească în suburbii. În 20 ani, fiecare a 2-a suburbie putea deveni un oraș în sine, dacă era transport și drum. Iar în aceasta chiar merită de investit.

Administrarea Municipiului nu este despre geo-politică sau datul cu mătura în fața camerelor, este despre economie şi organizare. Ambuteiajele pot fi eliminate și vor fi. Suburbiile trebuie să devină parte a Chișinăului în realitate, nu doar pe hârtie. Pentru așa ceva nu este păcat să apelezi și la credite externe, important să înțelegi pentru ce te împrumuți. Dacă te împrumuți pentru a realiza un proiect care îţi aduce venituri mai mari decât creditul şi dobânda aferentă, atunci e bine. Așa funcționează logica economică.

Rog să fiu înțeles corect – acesta nu este un plan exact de acțiuni. Planurile exacte vor urma neapărat, după ce vom examina riguros și competent datele, cifrele și bunele practici cu cei mai buni experți în domeniul mobilității urbane și a siguranței rutiere. Și numai așa vom aborda lucrurile – vom elimina cauzele, nu efectele problemelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *